Sate Aparținătoare

Giacăș, mai demult Geacăș, Giacoș, Giacheș (în dialectul săsesc Gogeschderf, în germană Gogeschdorf, Jakobsdorf, în maghiară Gyákos, Jakabfája) este un sat în comuna Alma din județul Sibiu, Transilvania. Se află în partea de nord a județului, în Podișul Târnavelor.
Demografie
În 1910 localitatea avea 373 locuitori, din care 309 români, 40 germani şi 5 maghiari; 293 greco-catolici, 40 evanghelici şi 33 ortodocşi.
Istoric
Numele Giacăș provine din antroponimul german Jakob, satul lui Iacob . În Transilvania medievală au existat și alte sate care au purtat oiconimul Jakobsdorf: Iacobeni (județul Sibiu) și Sâniacob (județul Bistrița). Din 1337, când cunoaște prima atestare documentară, așezarea este menționată în forma possesio Gyakteluk, Gyakusteleky (1337), Gyaktelke (1351), Gyakus (1360), Gyakos (1435), Kekes (1496) , Gijeke (1733 – în conscripția Klein), Gzsakes (1750 – în conscripția Aaron), Fákos, Gyákos (1760-1762 – în conscripția Buccow), Gyákos (1805 – în conscripția Dósa), Gyákos, Iagekobsdorf, Giacheș, Giacăș (1854 – în Buletinul Guberniului Provinciale pentru Marele Principat Transilvania). În secolul al XIV-lea, moșia Giacăș a aparținut urmașilor banului Symon de Szalók. Conform documentul din 1337, care reprezintă prima atestare documentară a localității, Giacășul aparținea fiului lui Symon, Mihail (Mychaelis), care avea în proprietate și moșiile Alma și Șmig. Moșia Giacăș, alături de Alma, Șmig, Dârlos și Băbuț, este obiectul litigiului dintre fiul banului Symon, Nicolae de Dârlos, și fii fratelui său, Mihail de Alma și Șmig (Jacob, Petrus, Johann și Symon). Conflictul, care a marcat relațiile dintre ei un număr mare de ani, s-a stins în anul 1360 prin intervenția capitlului din Alba Iulia . Conform documentului emis de această instanță, moșia Giacăș a revenit fiilor lui Mihail de Alma și Șmig. Mihail și fiii săi, Iacob (Jacob), Simion (Symon) și Ioan (Johann), au înstrăinat proprietatea în favoarea comitelui Apor, fiul lui Ladislau. Această informație este cuprinsă într-un document emis la 1 mai 1399 de capitlul bisericii Transilvaniei. Conform acestui document, Anna, soția lui Mihail de Zombor, a prezentat instanței bisericești șase documente privind opt moșii, printre ele numărându-se Giacăș (Gyakusteleky), Cund și Ernea.

Sursa: Wikipedia.org

De la prima atestare, 1317, satul Șmig (germ. Schmiegen, mag. Somogyom) este menționat în forma possesio Sumugun(1317), terra seu possesio Symyg (1325), Sumugy (1352)[1], possesio Sumugyon (1389) Somog (1392), Somogu (1395)[2], Somogyon (1587-1589 – în Adatok a dezsma fejedelemségkori adminisztráción jahóz – Date cu privire la administrarea dijmelor pe timpul principatului, Cluj, 1945), Smig (1733 – în conscriptia Klein), Somogyon (1760-1762 – în conscripția Buccow), Smiegen (1850 – în Statistica Transilvaniei din 1830 și 1850), Somogyom, Schmiegen, Smig (1854 – în Buletinul Guberniului Provinciale pentru Marele Principat Transilvania).
Așezarea era numită de sași Schmiegen, probabil cu semnificația a șerpui, a îndoi, a mlădia, datorită văii care se îndoaie ca un șarpe printre șirurile de dealuri. Thomas Nägler, în cartea dedicată așezării sașilor în Transilvania, înscrie numele satului Șmig (Schmiegen) în lista sa, fără să ofere o explicație legată de originea oiconimului. Trebuie remarcat însă că primul proprietar cunoscut al moșiei Șmig menționat documentar, este nobilul Symon de Szalók, care deținea proprietăți și în comitatul Somogyi de pe teritoriul Regatului Ungariei, iar asemănarea dintre cele două denumiri (Somogyi – Somogyom) nu poate să fie întâmplătoare. Este posibilă o apropiere toponimică între Somogyi și Somkút (Șmocuta Mare – Șomcuta Mică), de la mag. som = corn și kút = fântână[3].
Numele localității este pomenit prima dată într-un document datat în 29 martie 1317. La acea dată, moșia Sumugun aparținea, alături de Dârlos și Alma, banului Symon. Documentul din 1317 arată că orice oameni de stare slobodă, care ar veni și ar dori să se așeze pe pomenitele moșii, să se poată aduna slobod și să stea acolo netulburați, sub osebita noastră ocrotire. Când afirmă că acordă libertate și protecție celor care doresc să se așeze în Șmig, Alma și Dârlos, regele Ungariei, Carol Robert de Anjou, se referă cu siguranță la coloniștii sași. Regruparea românilor, în majoritate iobagi, pe alte moșii era puțin probabilă. Cert este că sașii se stabilesc într-un număr destul de mare în zonă și formează în Șmig, Alma și Giacăș comunități catolice bine organizate, încadrate sistemului administrativ al Transilvaniei.

Sursa: Wikipedia.org

Satul Alma (Alma Mică Săsească) este menționat începând cu anul 1317 în forma possessio Almas, terra seu possessio Almas (1325), Almaas (1446), Szászalmás (1760-1762 – în conscripția Buccow), Szász (Kis) Almás, Almáschken, Almas (1854 – în Buletinul Guberniului Provinciale pentru Marele Principat Transilvania), Kűkűllöalmás (1913 – în Magyaroszág – A magzar szent korona országainak helységnévtára – Indicatorul localităților din țările sfintei coroane maghiare).
Oiconimul Alma cu care este desemnat satul este extrem de răspândit pe teritoriul Transilvaniei, în special în forma Almaș (Háromalmás), Almaș-Iratoș (Almásiratos) – județul Arad, Almașu (Váralmás) – județul Sălaj, Almaș-Săliște (Almásszelistye), Almașu Mic (Keresztényalmás), Almașu Mic de Munte (Kisalmás), Almașu Sec (Szárazalmás), Almășel (Almasel) – județul Hunedoara, Almașu de Mijloc (Középalmás), Almașu Mare (Nagyalmás) – județul Alba, Almașu Mare (Kozmaalmás), Almașu Mic (Szóvárhegy) – județul Bihor. Există sate cu denumiri actuale diferite, menționate în documentele medievale cu derivate ale oiconimului Alma: Almakerék (Mălâncrav – județul Sibiu), Almamezö (Hidișelul de Jos – județul Bihor). În cartea sa dedicată începutului colonizării sașilor în Transilvania, Thomas Nägler, referindu-se la oiconimul cu care este desemnat satul Alma Vii (Almen), consideră că termenul Alma ar deriva din germanul alm, cu semnificația ulm. Desigur această explicație este acoperitoare pentru acele părți ale Transilvaniei unde au fost colonizați sașii. Conform lingvistului Iorgu Iordan, oiconimul Alma are semnificația măr (mag. almá = măr, almás = merișor, livadă cu meri).
Documentul care menționează pentru prima dată satul Alma este emis de regele Ungariei, Carol Robert de Anjou, în 29 martie 1317. Din el reiese că satele Alma și Şmig erau, alături de Dârlos, moșii ale nobilului Symon de Szalók. Actul menționa protecția pe care regele Ungariei o acorda proprietăților banului Symon de Szalók, în special Alma, Dârlos și Şmig.

Sursa: Wikipedia.org